Ziua şcolii (Întâlnirea cu absolvenţii)

Învăţătorii sunt misionarii veritabili care sunt trimişi

să semene lumină, să modeleze caractere,

sunt precum grădinarii care-şi

îngrijesc florile pământului.

În mod tradiţional, în prima zi de sâmbătă a lunii februarie, şcolile şi liceele din Moldova îşi aşteaptă absolvenţii. Este Ziua şcolii sau Întâlnirea cu absolvenţii. Este un minunat prilej de întâlnire a tuturor celor care, cândva, au fost elevi/liceeni, cu profesorii – cei care, pe parcursul anilor, le-au îndemnat paşii prin labirintul cunoştinţelor.

Amintirile mă duc la şcoala de 8 ani (acum gimnaziu) din Oneşti, Hânceşti, unde am învăţat în perioada 1982-1990. Nu pot să nu amintesc, aici, de prima mea învăţătoare, dna Tatiana (Antonovna) Macovei, care, din câte ştiu, de mai mulţi ani, “s-a reprofilat” în activitate desfăşurată în Italia… Dl Gheorghe (Ivanovici) Rusu ne-a predat istoria, tocmai în perioada când această disciplină mai putea fi predată/studiată din manuale, or, la uşa istoriei Moldovei băteau evenimentele din 1989… Dna Maria (Vasilevna) Rusu a reuşit cu mult succes să ne altoiască dragostea pentru matematică… Nu voi uita niciodată “2″-ul primit la literatura rusă, pentru că nu am învăţat o poezie despre Lenin… Cu toate acestea, mi-a plăcut mult limba şi literatura rusă şi acest lucru nu ar fi fost posibil fără dăruirea dlui Valeriu Panga, profesorul nostru “de rusă”… Şi dacă nici azi, după atâţia ani de la absolvirea şcolii din Oneşti, nu confund “perfectul simplu” cu “mai mult ca perfectul” şi nimeni nu mă va auzi vreodată să zic “eu însuşi”,  e datorită exigenţei dnei Ludmila Panga, profesoara noastra de “moldovenească”. E adevărat… a fost foaaaaaaarte exigentă cu noi!!!

Dacă după obţinerea studiilor medii nu am mers mai departe la “limbi străine”, cred că e mai mult din cauza că, după ce am plecat de la Oneşti, nu am mai avut o profesoară de limba franceză ca Silvia (Vasilevna) Zigaciova… Doamne, de câte ori m-a “pedepsit” cu note de “3” şi chiar “2”, pentru, aşa cum îmi spunea mai târziu, “să mă mai înveţe minte”…

Îmi pare rău că în această zi, de primă sâmbătă a lunii februarie, nu voi putea să merg la Oneşti… În primul rând, acolo nu mai am la cine merge, după decesul mamei… În al doilea rând, nici colegii mei de clasă nu mai pot fi găsiţi prin sat. Majoritatea s-a împrăştiat care şi încotro:  Silvia e în Franţa, Igor – în Anglia, Gabriel – în Canada, Vlad, 3 colege purtătoare ale numelui Aliona, Sergiu – sunt în Italia… Pe Iurie l-am pierdut în 2010…

În 1990, după ce am “ratat” şansa de a deveni studentă la un colegiu pedagogic, am ajuns la şcoala nr. 2 (acum gimnaziu) din Cărpineni, Hânceşti. Aici, m-am bucurat de colegi foarte buni, prietenoşi. În comparaţie cu primii colegi de clasă, cei din Cărpineni mai pot fi întâlniţi aici, acasă, în Moldova, majoritatea – în Chişinău. Lidia şi Ruslan (ambii mi-au fost colegi de clasă) sunt părinţi a 2 copii. Aurica, şi ea mamă a 2 copii, se pregăteşte să-şi vadă şi băiatul şcolar. Stela (2 copii) a studiat şi în America, unde, la sigur, a obţinut foarte multă experienţă care i-a prins bine în toate activităţile în care a fost implicată. Maria (2 copii) este asistentă medicală, Tania (2 copii) a activat la Procuratura Generală, iar acum e acasă, cu băieţelul… Veronica are doar o fetiţă, mare, şi nu prea cred că va lăsa vreodată Moldova pentru o altă ţară…

Sunt persoanele cu care comunic cel mai adesea, chiar dacă au trecut atâţia ani de la absolvirea şcolii din Cărpineni. Ne vedem la sărbători, iar uneori şi aşa, la o cafea…

Cei 2 ani de studii de la Cărpineni mi-au părut un pic mai complicaţi, pentru că a fost perioada în care am studiat istoria din ziare şi reviste, geografia suferise deja modificări şi nu o mai puteam studia strict din manuale… Se schimbaseră şi multe reguli valabile, odinioară, pentru cursul de limba şi literatura română… A fost şi perioada când nu mi-au mai plăcut orele de algebră şi geometrie, iar fizica, biologia şi chimia nu au mai reuşit să îmi intre în suflet…

Au fost ani frumoşi, ani de şcoală, cântaţi de interpreţi, pomeniţi de noi toţi…

La mulţi ani, scumpii mei colegi, şi fie ca anii de şcoală să rămână şi în continuare pentru noi o perioadă frumoasă, în care ne-am cunoscut, am învăţat, am crescut…

La mulţi ani! şi pentru scumpii mei profesori, majoritatea dintre care sunt împrăştiaţi în lumea largă…

Nu am talent în ale poeziei. Şi nici nu cred că e nevoie să mai născocesc ceva, odată ce atâta lume a scris cuvinte frumoase adresate profesorilor… Mai jos, vă propun versurile “Iubiţi învăţători”, scrise de Simion Ghimpu şi interpretate, foarte frumos, de Ion Suruceanu.

Iubiţi învăţători

Simion Ghimpu

Trec anii spre culmi, ciocârlii se înalţă

Cu triluri frumoase, cu noi melodii

Dar anii de şcoală rămân o povaţă

Şi-n anii devreme , şi-n anii târzii.

Cântecul cu vorba voastră-mi scriu

Graiul vostru este veşnic viu

Pe aripi de gând vă scriu de atâtea ori scrisori

Iubiţi învăţători, iubiţi învăţători.

Trec anii şi zboară departe de şcoală

De ultimul sunet, de noi auzit

Dar dorul de banca din şcoala natală

În sufletul nostru mereu a înflorit.

Trec anii şi iarăşi vă cer o povaţă

Copii însetaţi de sfătosul cuvânt

Cu voi împreună ce mândru se-nalţă

Dulcele grai pe străbunul pământ.

Cântecul cu vorba voastră-mi scriu

Graiul vostru este veşnic viu

Pe aripi de gând vă scriu de atâtea ori scrisori

Iubiţii mei şi scumpii mei învăţători.

Şi câteva melodii pe care am reuşit să le găsesc, de asemenea destinate profesorilor din toate timpurile.