Skip to content

Povestea unui chibrit

Octombrie 10, 2016

Salut, dragă prietene!

Mă numesc Chibriţel. Sunt un beţişor din lemn. Micuţ. Dar foarte important şi util. Am fost confecţionat ca să aprind focul, să aduc lumina şi căldura în casele oamenilor.

Dacă mă iei în mână şi te porţi frumos cu mine, te pot ajuta să aprinzi un rug şi să te încălzeşti, atunci când e frig. Te pot ajuta să aprinzi o lumânare, atunci când vrei să îţi aminteşti de cineva drag ori să creezi o atmosferă mai romantică în casă. Cu mine, poţi aprinde şi lumânările de pe tort, atunci când îţi sărbătoreşti o aniversare. La fel, eu te ajut să aprinzi aragazul şi să-ţi încălzeşti mâncarea. Îţi mai pot fi de folos atunci când vrei să construieşti un palat în miniatură, din multe-multe chibrituri – frăţiori de-ai mei.

Dar dacă neglijezi regulile de utilizare corectă a chibritului, spre marele meu regret, eu îţi pot aduce daune, durere şi disperare. Cum?

Dacă nu mă stingi la timp, de la mine, se poate aprinde tot ce se află în apropierea mea. Aici, poate fi vorba de o perdea, de un şerveţel, de o bucată de hârtie. Dacă mă foloseşti pentru a da foc unor hârtii sau beţişoare, mai ales atunci când nu te vede cineva dintre cei maturi, rişti să provoci incendiu.

Te rog să mă crezi, dragul meu prieten, eu nu vreau nicidecum să îţi provoc durere, frică, disperare, moarte. Eu nu vreau ca, din cauza flăcării pe care o produc, să aibă de suferit familia ta şi cei dragi ţie. Eu nu vreau ca flacăra mea să distrugă ceea ce alţii au construit cu mult drag.

Te rog foarte mult, nu mă aprinde, dacă nu ştii cum să stăpâneşti focul. Iar dacă mă aprinzi, ai grijă să stingi flacăra înainte ca ea să atingă capătul de care mă ţii. Ai grijă să stingi la timp lumânarea pe care cineva din casa ta a lăsat-o aprinsă prea mult timp. Încearcă să îi convingi pe părinţii tăi să nu mă lase la îndemâna frăţiorului tău sau a surioarei tale mai mici. Roagă-i pe părinţii tăi să nu mă folosească pentru a-şi aprinde ţigara. Iar dacă au aprins-o deja, aminteşte-le să mă stingă la timp şi să mă lase, după aceasta, într-un vas special.

Te rog, dragă prietene, să mă ajuţi să îţi aduc lumină şi căldură în casa ta. Şi împreună, să păstrăm flacăra aprinsă exact atât cât e nevoie. Şi fie ca lumina pe care o aduc atunci când sunt utilizat, să aducă doar bucurie şi fericire!

„Albinuţa” – de la prima literă până la primul cititor

Octombrie 3, 2016

Salut! Sunt „Albinuţa” – abecedarul pentru preşcolari! O să vă povestesc istoria apariţiei mele! 

La început, a fost el, Scriitorul. Îl chema Grigore Vieru. El a iubit atât de mult copiii, încât s-a gândit să scrie multe cărţi pentru ei. Una dintre ele – să fie pentru cei mai mici, care abia învaţă literele. Aşa a apărut ideea „Albinuţei”, adică a mea: o carte cu litere, poezii şi multe desene. Iar ca să fiu mai interesantă şi mai valoroasă, Grigore Vieru a ales şi poezii de-ale altor poeţi celebri. 

Pentru ca desenele să fie cât mai interesante şi mai pe înţelesul celor mici, Scriitorul s-a gândit să se împrietenească cu cel mai cunoscut Pictor, Lică Sainciuc. Împreună, ei au ales desenele care să se potrivească poeziilor, cântecelor şi proverbelor din paginile mele. Astfel, pe paginile mele puteţi găsi poezii, proverbe şi cântece, iar alături de acestea – cuvinte împărţite pe silabe. Să ştiţi că şi cântecele din paginile mele sunt atractive: ele sunt însoţite de note muzicale! 

Când Scriitorul şi Pictorul au văzut că au adunat destule texte şi desene, s-au întâlnit cu Editorul. Domnul Editor de la Editura „Litera” m-a examinat minuţios şi, după ce a văzut că eu sunt frumoasă şi interesantă, a spus că mă va trimite la tipar. Eu încă nu ştiam, ce înseamnă aceasta, dar m-am bucurat. Editorul m-a lăsat în grija Redactorului. 

Redactorul este un nene serios, cu ochelari şi cu un pix roşu în mână. El a citit toate textele, a privit foarte atent desenele. De câteva ori a zâmbit. A spus că sunt frumoasă şi interesantă! A mai spus că voi fi îndrăgită de copii! 

După aceasta, Scriitorul s-a întâlnit cu un alt nene de la editură. nu ştiu cum îl cheamă, dar şi el era foarte serios! Au vorbit despre multe cifre! Ceea ce am reuşit să înţeleg e: câte pagini şi câte exemplare voi avea, data când voi apărea în librării, cât voi costa. Se pare că au vorbit şi despre câţi bani va primi Scriitorul pentru că a avut grijă să aleagă cele mai frumoase poezii pentru mine, iar cântecele şi proverbele să fie îndrăgite de copilaşi! Scriitorul a rămas mulţumit! Eu eram fericită! 

Am fost atât de mult lăudată de oamenii care lucrează la editură, că îmi venea să strig de bucurie! Dar nu puteam! M-a luat în mână o tanti frumoasă şi veselă. M-a răsfoit, a citit poeziile din paginile mele, a cântat, apoi a zis că se apucă de lucru. Ea era Traducătoarea. A zis că mă va traduce în altă limbă, ca să mă poată citi cât mai mulţi copii!

După aceasta, am ajuns la un alt nene, îi zicea Machetator. El era aşezat la un calculator şi pe ecran vedea ceea ce, până la aceasta, alţii au văzut doar pe hârtie. În calculator eram eu, Albinuţa. Machetatorul a început să îmi aranjeze textele şi imaginile în pagini. La început, m-am speriat! Îmi era teamă că mă voi rătăci prin mapele din calculator, dar Machetatorul a fost drăguţ cu mine şi nu mi s-a pierdut nicio literă! Eram atât de bucuroasă!

Credeam că pot deja să plec la magazin, unde mă aşteptau copiii, dar am nimerit iar în mâinile unui nene, căruia toţi îi spuneau domnul Corector. El a verificat încă o dată, dacă nu cumva în paginile mele a rămas vreo greşeală. N-a găsit niciuna! M-a mângâiat şi mi-a zis că pot merge mai departe! Aşa, am ajuns la tipografie. 

Un Grafician a avut grijă, între timp, să pregătească două coperte pentru mine. Copertele au fost gata doar după ce le-au văzut Scriitorul şi Pictorul. 

După ce am fost tipărită, am ajuns în Librării, de unde m-au cumpărat foarte mulţi părinţi şi copii. Toţi mă răsfoiau încântaţi şi mă lăudau! Iar eu eram şi sunt foarte fericită că îi ajut pe copii să înveţe să citească!

Cred că şi voi, dragii mei, m-aţi citit când eraţi mici!

Elevii de la Liceul Sportiv nr. 2 din Chişinău aduc Europa acasă

Martie 17, 2015

Până va veni ziua în care ne vom simţi şi noi, cetăţenii Republicii Moldova, membri cu acte în regulă ai Uniunii Europene, elevii de la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr. 2 din Chişinău s-au implicat într-un proiect deosebit, cu genericul „Aducem Europa acasă”. Fiecare clasă a ales să fie reprezentantă a unei ţări UE. Ce urmează? Expoziţia de postere. Elevii au elaborat câte un poster în care au descris diferite imagini şi curiozităţi despre ţara pe care o reprezintă. Un alt poster a fost destinat bucătăriilor naţionale ale ţărilor din cadrul UE. 

Clasa a II-a „B”, în care învaţă şi fiul meu Marius, reprezintă Italia.

În zilele următoare, clasele de elevi vor deveni agenţii de turism: prin pliantele pe care le vor elabora, multiplica şi promova în cadrul liceului, ei vor încerca să îi convingă pe colegii lor să meargă în călătorie anume în ţările pe care le promovează. O altă „probă” va fi prezentarea PPT sau video a ţărilor Uniunii Europene.
Citește mai mult…

Povestea unei tufe de bujori

Ianuarie 9, 2015
O bunicuţă trăia de una singură, într-un sat îndepărtat, într-o căsuţă frumoasă, dar pustie. Avea mulţi nepoţei, însă ei o vizitau foarte rar, pentru că trăiau departe. Ca să mai uite de singurătate, bunicuţa a sădit în grădina sa o tufă de bujori. A ales pentru aceasta cel mai frumos loc din grădină, cel mai scăldat de razele soarelui, aproape de portiţă, ca să fie văzută de departe. A ales bujori roşii, pentru ca atunci când ei vor înflori, să fie descoperiţi mai uşor de nepoţei. Şi a ales să fie mirositori, pentru ca mireasma lor să plutească departe în aer, să ajungă la nepoţei şi să le amintească de bunicuţă.
A venit primăvara. Tufa de bujori s-a făcut mare, înaltă, verde. Apoi au apărut şi bujorii. Mari, roşii, înmiresmaţi. Bunicuţa îi îngrijea în fiecare zi, le turna apă la rădăcină. Şi privea mereu spre portiţă… Toată grădina şi întreaga curte mirosea a bujori. Dar mirosul nu a ajuns până la nepoţei. Pentru că a trecut timpul şi petalele bujorilor s-au scuturat. Bunicuţa a strâns toate aceste petale şi le-a pus într-un prosop, lângă icoană. Ca atunci când nepoţeii îi vor păşi pragul, să le dăruiască petalele uscate ale bujorilor. Ca micuţii să ştie că în grădina bunicuţei a trăit o tufă de bujori, care i-a aşteptat pe ei, ştrengarii…
Apoi tufa de bujori s-a despărţit şi de frunzele sale verzi…
Bunicuţa era foarte tristă, pentru că nu mai putea admira frumuseţea bujorilor. Şi pentru că nepoţeii ei dragi nu au mai venit s-o viziteze…

„Toamna de Aur” la Liceul „Gaudeamus” din Chişinău

Noiembrie 3, 2014

Tradiţionala sărbătoare cu genericul „Toamna de Aur” este una dintre numeroasele activităţi care se desfăşoară la Liceul „Gaudeamus” din Chişinău. Evenimentul a pus la încercare fantezia elevilor, în special a celor mai mici: din clasele a V-a şi a VI-a. Vizitatorii au avut posibilitatea să admire fructele şi legumele transformate în eroi, fie din poveşti, fie imaginari. În continuare, vă prezint câteva imagini de la sărbătoare.
Pe pagina de facebook a Liceului “Gaudeamus” mai puteţi găsi câteva imagini de la aceeaşi expoziţie.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.638868986234355.1073741909.370873003033956&typ
IMG_7726


Citește mai mult…

Cum ar fi dacă ne-am învăţa elevii să înlocuiască „Nu pot!” cu „Voi reuşi!”?

Septembrie 3, 2014
2 eminenţi de la Liceul sportiv nr. 2, Chişinău, împreună cu învăţătoarea Marina Panico

Marius şi Alina, 2 eminenţi de la Liceul sportiv      nr. 2, Chişinău, împreună cu învăţătoarea    Marina Panico

Noul an şcolar începe cu o provocare pentru cadrele didactice (din România), care sunt incurajate să îi înveţe pe elevi să îl elimine din vocabular pe „Nu pot!” şi să îi faca loc lui „Voi reuşi!”. 

Asociaţia pentru Educaţie, Formare Profesională şi Leadership (Ed4Lead) demarează campania „Voi reuşi!” în loc de „Nu pot!” în rândul elevilor. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 8 luni, din octombrie 2014 până în mai 2015.

Cele trei etape propuse sunt:

Etapa I: Octombrie 2014
– Organizarea ceremoniei de rămas bun a lui „Nu Pot!” (fiecare cadru didactic îşi alege o zi din luna octombrie în care desfăşoară activitatea);
– Aplicarea jocului.

Etapa a II-a: Octombrie 2014 – Aprilie 2015
– Purtarea unor discuţii cu elevii despre atitudinea pozitivă pe care o şi pot adopta şi observarea acestora în mod constant şi corectarea lor dacă este necesar.

Etapa a III-a: Mai 2015
– Rezultate şi feedback. În această etapă ne axăm pe rezultate şi pe feedback-ul elevilor, dar şi al domnilor profesori.

„Rămas bun «Nu pot!», bun venit «Voi reuşi!»” este un program complex de dezvoltare a încrederii elevilor în propriile persoane încă de la vârste fragede, dar şi de provocare a cadrelor didactice de a schimba într-un mod cât mai creativ educaţia non-formală în şcolile din toată ţara.

Proiectul aduce în prim plan adoptarea de către profesori a unor valori pe care acest ONG le promovează: Egalitate, Colaborare şi Dedicare, dar şi libertatea acestora de a-şi stabili organizarea ceremoniei de rămas bun „Nu pot!” şi a discuţiilor libere cu elevii despre atitudinea pozitivă pe care organizaţia o promovează.

Până acum au adoptat această propunere de proiect cu entuziasm peste 100 de şcoli, care s-au alăturat comunităţii Ed4Lead.

Sursă: Ana-Maria Tudor, www.portalinvatamant.ro

Iată care sunt cele 10 cărţi care m-au marcat!

Septembrie 2, 2014

Dintre sutele de admiratori ai celei mai vesele Ţărăncuţe  din blogosfera noastră, ea, Ţărăncuţa, a decis să mă aleagă şi pe mine pentru a mă provoca: să intru într-un nou stil de horă apărut de curând pe Facebook – clasamentul celor 10 cărţi care m-au marcat, într-un fel sau altul.

Mai întâi, am urmărit clasamentele întocmite de persoanele pe care le cunosc personal, dar şi de cele care îmi sunt cunoscute doar virtual. Am remarcat titlurile care se regăsesc la mai mulţi participanţi ai acestui „sondaj”, care mi se pare şi interesant, şi util: aşa, va fi posibilă întocmirea unei liste a celor mai citite cărţi. Şi fiecare va avea posibilitatea să vadă, câte cărţi a reuşit sp citească până acum din lista celor mai citite.

Pentru mine, a fost destul de complicat să întocmesc acest top, să aleg doar 10 titluri. Şi nu pentru că am uitat tot ce am citit până la aceşti aproape 40 de ani ai mei, ci pentru că, se pare, m-am născut cu cartea în mână. Nu ştiu cât e de bine pentru un copil să înceapă să citească devreme (iar pentru mine, acest „devreme” a fost cam pe la 4 ani, pentru că la 5, deja scriam scrisori). Şi nu ştiu cât de bine e să citeşti mult, într-atât de mult, încât să uiţi, uneori, că mai ai teme de făcut pentru a doua zi, la şcoală sau că, pe lângă lecturi, mai este zburdatul pe afară, alături de alţi zbânţuiţi. Cert e că, încă din clasa a II-a, devenisem fană a bibliotecii din sat şi, adesea, oamenii mă vedeau, pe drum, mergând şi citind (oare cum de nu am dat niciodată cu capul în vreun stâlp?).

Apoi, când am mai crescut, când am ajuns prin clasa a X-a, noi, fetele, stăteam în rând să citim vreo carte care era pentru noi, atunci, cea mai interesantă şi… era doar într-un singur exemplar în biblioteca şcolii. Drept exemplu, în acest sens, este „Cântătoarele din mărăcini” de Colleen McCullough.

Iar în scurt timp, studentă fiind la USM, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, aveam de citit muuuulte nuvele şi romane, pentru că aveam Literatura română, Literatura universală şi Literatura rusă. Pentru cei care nu prea prieteneau cu cartea, o fi fost un chin să vadă listele de opere pe care urmau să le citească, inclusiv pentru a primi o notă ori un „admis”. Pentru mine, doar a fost o continuare a nebuniei care se numea „citit”.

Ei, dar ca să fiu şi eu în rând cu lumea, m-am tot gândit eu la cele 10 titluri, am întocmit o listă mai mare, din care am tot tăiat până am ajuns la 10. Deci, sunt 10 titluri care chiar m-au „atins”, în special, cele pe care le-am citit încă pe când eram adolescentă.

TOP – 10 cărţi care m-au marcat:

1. «Сто лет тому вперёд» de Kir Bulîciov.

Datorită acestui roman, a apărut filmul «Го́стья из бу́дущего» („Oaspeţii din viitor”). Datorită acestei cărţi, pe care am citit-o în vara anului 1984 (aveam 9 ani), exact atunci când la tv a apărut filmul. Am citit romanul în doar 4 zile, ca să reuşesc să „întrec” fimlul. 🙂

2. „Donul liniştit” de Mihail Şolohov.

Iniţial, mă gândeam să nu spun/scriu că am citit acest roman. Dar recunosc că, citindu-l, am descoperit, foarte uimită, că armata roşie nu mai era chiar atât de bună precum învăţasem la lecţiile de istorie. Şi eram doar în clasa a V-a!

3. Toate cele 6 sau 7 volume despre peripeţiile „Ultimului mohican”,  James Fenimore Cooper.

Le-am citit cu sufletul la gură, imaginându-mi că undeva pe un lac, înconjurat de păduri, este o casă plutitoare şi este a mea. 🙂

4. „Un căpitan de 15 ani”, „20 de mii de leghe sub apă”, „Copiii căpitanului Grant”, „Ocolul pământului în 80 de zile” ş.a. de Jules Verne.

Nu cred că trebuie să motivez această dragoste pentru scriitorul francez şi opera sa. Cred că majoritatea celor din generaţia mea au crescut cu aceste minunate cărţi de aventuri.

5. „Martin Eden”, Jack London.

Mi-au plăcut foarte mult toate nuvelele scrise de London, pentru că, datorită lor, am descoperit multe lucruri interesante despre Polul Nord şi despre cei care s-au încumetat să meargă încolo pentru a-l explora. Romanul însă mi-a părut a fi cel mai cel mai.

6. „Cântătoarele din mărăcini”, Colleen McCullough.

Frapată de dragostea dintre eroină şi preot. Îmi era, atunci, ciudă că autorul nu a găsit un alt final pentru acea dragoste imposibilă. De ce a lăsat să moară fiul eroinei? De ce a murit preotul?

7. „Coliba unchiului Tom”, Harriet Beecher Stowe.

Am citit şi am bocit. Nu mai zic nimic…

8. „Roşu şi negru”, „Mănăstirea de la Parma”, Stendhal.

Pentru că a trebuit să le citesc la facultate, la Literatura universală. Şi pentru că mi-au plăcut mai multe scrieri ale lui Stendhal.

9. „Bel Ami”, Guy de Maupassant.

În toţi cei 5 ani de studenţie, nuvelele şi romanele acestui scriitor nu lipseau din „meniul” meu de lecturi. 

10. „Omul invizibil”, H. G. Wells.

Pentru că m-au emoţionat peripeţiile eroului devenit invizibil…

Mă simt aiurea că multe-multe cărţi nu şi-au găsit loc în acest top, dar regula vorbeşte despre 10. 🙂