Skip to content

Mi-e dor de tine, mamă…

Aprilie 9, 2010

Am scris cu ceva timp în urmă despre puţinii ani care au trecut de când am devenit mămică. https://tatianarosca.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=50. Am scris atunci despre fetiţa mea, Mihaela.

De această dată, revin la tema copiilor mei. Au trecut doar 4 zile de când băiatul meu a împlinit 4 ani. Deci, cei 2 copii ai mei s-au născut la o diferenţă de 3 ani, 1 lună, 1 zi şi 3 ore…

Mi-am dorit mult ca în această zi, de 5 aprilie, să scriu ceva frumos despre băieţelul meu, Marius, despre cel puţin una dintre şotiile lui preferate, despre „mileasa” lui de la grădiniţă… Numai că aşa şi nu mi-a ajuns curaj şi inspiraţie. Pentru că, pe lângă ziua de naştere a băiatului meu, 5 aprilie mai înseamnă pentru mine şi o dată foarte şi foarte tristă – pierderea mamei…

La biserică, mămica mea şi fiica Mihaela

Acum doi ani, am sărbătorit ziua de naştere a lui Marius. Cu cei mai apropiaţi oameni. Mama era la spital, la câteva zile după ce a fost operată. Am vorbit atunci mult despre ea. Speram că totul va fi bine şi că degrabă ea va veni acasă, alături de nepoţeii pe care i-a iubit la nebunie şi pe care a visat atât de mult să îi petreacă la şcoală, măcar în clasa întâi…

Nimic parcă nu prevestea ceva trist… Doar că a doua zi, duminică dimineaţa, m-a sunat chirurgul care a operat-o. Sincer, nu-mi mai amintesc absolut nici un cuvânt din cele pe care mi le-a spus atunci. Ca un trăsnet, ca o săgeată înfiptă în inimă au pătruns cuvintele lui: Mămica dumneavoastră a decedat…

Mi-a fost foarte greu să mă împac cu această pierdere. Timp de câteva secunde, am retrăit cele mai importante momente din ultimele zile în care am văzut-o la spital… Nu am mai reuşit să îi aud vocea – îi încurcau aparatele. S-a sforţat destul de mult să îmi zică ceva, cu o zi înainte să se întâmple, şi am rugat-o, printre lacrimi, să mă ierte că nu înţeleg ce vrea să îmi zică… I s-a crispat faţa de durere când i-am zis că vrem să sărbătorim, foarte modest, ziua de naştere a băieţelului…

Privirile ei de copil neajutorat îmi stăruie şi acum. Aşteptam la ascensor, să plec acasă, iar alături era ea, pe un pat căruia chiar nu mai ştiu cum îi mai zice, dar cu care nişte asistente medicale o duceau la alt etaj al spitalului republican, pentru o nouă procedură – dializă. Mă căuta cu privirea şi voiam să înţeleg ce vrea să îmi zică, dar… doamne, nu am mai aflat…

Abia mai târziu, când eram preocupată de pregătirile pentru înmormântare, mi-am dat seama că întrebarea ei nespusă şi privirile chinuite de durere se refereau la Mariana, surioara mea, care era la fel de bolnavă şi care abia aştepta să fie operată, cu speranţa (la fel, de copil) că după asta se va simţi mult mai bine…

Atât de mult şi-a iubit mama mea nepoţeii, încât până în ultima clipă şi-a dorit să îi vadă. Şi atât de mult a iubit-o pe sora mea, viaţa căreia a fost o continuă luptă pentru o sănătate mai bună, încât la doar 5 luni, mama a chemat-o acolo, la ea, printre îngeri…

Regret enorm acum că nu am posibilitatea să vorbesc cu mama. Aş vrea să îi pot cere iertare pentru toate problemele şi necazurile pe care i le-am pricinuit. Aş vrea să pot să o îmbrăţişez, să îi sărut mâinile obosite, să îi cerşesc nişte mângâieri care mi-au lipsit o dată cu plecarea mea de acasă, la studii, şi care îmi lipsesc atât de mult şi acum…

A plecat printre îngeri, de unde ştiu că ne veghează şi ne ajută în momentele cele mai grele. A rămas să trăiască în inimile noastre, a celor care i-am fost copii, nepoţi, rude, prieteni…

O mai văd uneori în vis. Îmi zice că acolo se simte bine şi că trebuie să am mai multă grijă de copii… Chiar şi de acolo îmi dă sfaturi. Pentru că aşa sunt mamele – oricât de mari, de maturi am fi, tot copii rămânem pentru mămicile noastre…

Aş vrea să pot striga în gura mare: MI-E DOR DE TINE, MAMĂ!!! În loc de aceasta, voi merge, iar, la biserică şi voi aprinde lumânări: pentru ea, pentru surioara mea, pentru buneii mei pe care i-am pierdut la fel de repede… Şi voi merge duminică la cimitir, pentru a-i zice, la mormânt: HRISTOS A ÎNVIAT, MĂMICĂ!!!

M-aş bucura enorm, dacă măcar un om, după ce va citi aceste rânduri, va lua telefonul în mână, şi va suna acasă, pentru a spune părinţilor: VĂ IUBESC. Faceţi acest lucru, pentru că ei merită. Pentru că ei trăiesc numai cu gândul la noi. Pentru că ei ne aşteaptă mereu, oricât de des am merge în ospeţie. Ba şi mai mult: mergeţi cât mai des acasă, pentru că va veni o zi în care ei vor pleca acolo, SUS, şi nu veţi mai avea şansa de a-i îmbrăţişa, de a le demonstra dragostea voastră…

P.S. Mi-a reproşat cândva cineva că şi taţii merită să fie iubiţi… Da, e adevărat. Tatăl meu însă ne-a lăsat când nu aveam nici 5 ani, iar mama era încă la maternitate cu surioara mea… Despre ce fel de dragoste ar putea fi vorba în acest caz? Dar pentru că orice păcat se iartă, îl iert şi eu pe tatăl meu. Mai ales că a plecat şi el în lumea umbrelor, exact în ziua când noi sărbătoream Sf. Ioan – ianuarie 2010…

Iubiţi-vă părinţii. Pentru că şi noi suntem părinţi….

62 comentarii leave one →
  1. vasica permalink
    Aprilie 13, 2010 8:54 am

    Sa stii ca m-a ajuns pina in adincul sufletului mesajul tau. Ai o modalitate de a scri inconfundabila.

  2. Raluca Grigore permalink
    Aprilie 13, 2010 9:38 am

    Buna Tanea, sunt Raluca. Sa stii ca de ceva vreme iti citesc blogul cand am timp. Mesajul asta mi-a atins o coarda sensibila. Dumnezeu sa ii ierte pe toti ai tai, si pe bunicii mei, de care si mi-e imi este foarte, foarte dor. Si, da, primul lucru pe care o sa il fac cand ma voi ridica de la birou, va fi sa o sun pe mama. Te sarut si iti doresc tot binele din lume.

    • Aprilie 13, 2010 11:15 am

      Ştii, Raluca, cred că anume atunci când devenim şi noi părinţi, înţelegem cu adevărat ce înseamnă asta, ce fel de pâine este… Cu regret, prea adesea se întâmplă să începem să apreciem ceea ce avem mai scump doar după ce pierdem… Şi e păcat, pentru că pentru părinţii noştri rămânem întotdeauna copii. Ei ne aşteaptă mereu şi ne iartă orice… Sper că şi mama m-a iertat pentru lacrimile ce i-au curs din cauza mea.

  3. Natalia Bejan permalink
    Aprilie 13, 2010 9:35 pm

    Tatiana, ești un om deosebit. Îmi pare foarte tare rău pentru toate câte a trebuit să le înduri. Și sunt sigură că mama ta știe despre ceea ce simți și nu îi este mai puțin de tare dor… Aș suna acuma acasă, dar ai mei dorm… la sigur, e trecut de douăsprezece noapte…

    Cuvintele ating…

  4. Aprilie 14, 2010 6:16 am

    Natalia, dacă într-adevăr, măcar un om îşi va suna părinţii, după ce va citi ceea ce am scris, înseamnă că mesajul meu nu i-a lăsat pe toţi indiferenţi… Da, mi-i dor de mama. Foarte tare. Numai că am auzit de undeva (sau am citit…) că cei plecaţi de printre noi trebuie lăsaţi în tihnă, să nu fie deranjaţi prea mult de regretele şi lacrimile noastre, pentru că, în aşa caz, nici ei nu îşi găsesc liniştea…
    Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale.

  5. Napocel permalink
    Aprilie 21, 2010 6:22 pm

    Un articol extraordinar!

    • Aprilie 21, 2010 7:49 pm

      Mulțumesc mult. Tot ce scriu, și aici, și în ziar sau revistă, scriu din inimă.

      • Napocel permalink
        Aprilie 22, 2010 6:44 pm

        Foarte sensibil.M-a-mpresionat

  6. Datcu Alexandra permalink
    Mai 8, 2010 8:40 pm

    Am scris pe pagina Google…:¨Ce sa fac cand mié dor de mama??….asa am reusit sa dau peste acest articol plin de iubire,care m-a facut sa-mi curga lacrimi pe obraz…..E u am doar 19 ani….in curand 20,dar sunt departe de mama mea…..Cand eram mai mica doar o necajam ,consideram ca ea ma sfatuieste numai prost si imi ascultam mai degraba prietenii….Acum de aproape 2 ani….m-am maturizat…sau am inceput sa ma maturizez,viata incercandu-ma cu diferite obstacole.Sunt plecata in Spania.Am realizat ce inseamna sa ai o maicuta langa tine,atunci cand febra iti creste,atunci cand vrei sa mananci prajituri de casa,atunci cand te simti singur,atunci cand simti ca ai cazut in prapastie.Doar vorbele ei ma alina si ma fac sa-mi revin…..dar ce-l mai greu este ca imi este foarte dor de ea.Mi-e frica de ziua acea intunecata…si ma rog la Dumnezeu sa ma mai lase sa o mai vad si sa o ingrijesc.E a este bolnava,nu stiu ce as putea sa fac sa o scap.Tatal meu si el acum este linistit…dar inainte o chinuia,iar eu nu stiam sa vad ….sa o ajut macar cu o vorba.Acum sunt langa ea,o sun in fiecare zi…sau aproape in fiecare zi,dupa limita financiara.Nu stiu ce sa mai scriu,mi se innoada lacrimi in barba….mi-e dor de mama mea….foarte tare.Si imi este mila de mamele chinuite…..Eu nu sunt atat de mare incat sa mpot da sfaturi,dar in viata sunt 2 lucruri foarte importante:PROPRII COPII SI MAMA !!!Multumesc pentru acest articol minunat,aveti grije de mamele voastre si pretuiti-le cat traiesc.!!!Te iubesc mamica mea foarte mult!!!Alex

    • Mai 9, 2010 7:30 am

      Un comentariu foarte emotionant… Cu foarte mult regret din partea mea, si eu adesea o faceam pe mama mea sa sufere, prea adesea a plans din cauza mea. Pentru ca intotdeauna pentru mine erau mai presus grijile de la serviciu, problemele proprii pe care le aveam in familia mea si nu acceptam sub nici o forma interventia mamei mele sau, mai ales sfaturile ei. Acum regret foarte mult. Pentru ca imi dau prea bine seama ca niciodata nu mi-a dorit raul. Intotdeauna m-a iubit si m-a iertat…
      Pacat ca prea tarziu intelegem niste lucruri atat de simple…

  7. Clara permalink
    Mai 12, 2010 6:18 pm

    Am 24 de ani,mi-am pierdut mama pe 5 martie 2010.acum cautam mi-e dor de tine mama.pe google si am dat peste blogul tau,aceleasi cuvinte le am si eu pt. mama mea.Scuze lacrimile nu ma mai lasa sa scriu.

    • Mai 13, 2010 7:23 am

      Imi pare rau pentru nenorocirea ce a venit in familia ta. Sincere condoleante din partea mea. Daca as putea cumva sa te incurajez, pot sa-ti spun ca, personal, ma mai tin cu ideea ca acolo, printre ingeri, nu mai simte durere si ca, de acolo, imi vegheaza familia si pe toti cei pe care i-a iubit.
      Te asigur ca mama ta iti va apare in vis si, poate, iti va spune cum se simte acolo. Eu am avut o multime de vise.
      Nu stiu daca am reusit sa iti opresc lacrimile, dar sa stii ca trebuie sa te iei in maini. Asta si-a dorit mama ta: sa-si vada copilul fericit. Mergi mai des la biserica, aprinde cate o lumanare si pomeneste-o. Si incearca sa fii tare, pentru ca viata merge mai departe.
      Iti doresc multa sanatate si putere, pentru a rezista la toate.

  8. dana roxana permalink
    Mai 16, 2010 2:41 pm

    Buna Tatiana,
    Pe 1 iulie se implineste un an de la moartea mamei mele.S-a internat pentru niste analize si a facut comotie cerebrala.Pot sa-ti spun ca nu exista zi in care sa nu ma gandesc la ea,ma culc cu ea in gand si ma scol cu ea in suflet.Timpul n-a ameliorat nimic, singurele momente cand nu ma gandesc la ea sunt cand sunt la serviciu, ocupata cu activitatile curente. Este primavara,ea iubea florile ii placea sa aiba pe balcon flori colorate, parfumate.Ce folos ca acum balconul este plin de flori, daca ea nu le poate vedea, uda, mirosii …Din pacate eu nu o visez pe mama desi mi-as dori enorm.., poate mai tarziu.
    Roxy

    • Mai 16, 2010 6:03 pm

      Nu stiu daca in asemenea momente ajuta in vreun fel cuvintele de incurajare. Imi amintesc ca atunci cand ma pregateam de inmormantarea mamei, pentru mine erau foarte importante cuvintele de incurajare. M-au ajutat persoane la care nici nu m-am gandit atunci… Si invers, persoane de la care ma asteptam sa fiu ajutata, mi-au reprosat ca „din ochii mei, a disparut entuziasmul de alta data”… Asta doar la cateva zile dupa ce am inmormantat-o pe surioara mea…
      Important e sa gasesti puteri pentru a merge mai departe. Ideal ar fi sa gasesti sustinere la persoane apropiate, la prieteni. Si gandeste-te ca mamica ta te ocroteste de acolo, de SUS si ca iti mai pune piedici care ti se par ciudate atunci cand faci un pas gresit.
      Daca iubea florile, mergi macar din cand in cand la cimitir si aseaza flori pe mormantul ei. Iar la biserica, aprinde cate o lumanare cat de des poti.
      Si daca asta te incurajeaza in vreun fel, tine-te tare cu gandul ca acolo nu e loc de durere, de lacrimi, de suferinta… Pe mine asta m-a tinut tare, m-a facut parca mai puternica…

  9. Datcu Alexandra permalink
    Mai 20, 2010 6:04 pm

    Din nou eu……citesc aproape in fiecare zi,povestile triste ale oamenilor ce intra pe acest blog….sunt in continuare trista,speram sa pot ajunge la sfarsitul lunii acasa sa o vad pe mama mea…..dar nu voi putea datorita banilor.nu imi merge prea bine si nu voi putea ajunge acasa.sper sa reusesc macar la jumatatea lunii iunie sa ajung…..pe 26 iunie este ziua ambilor parinti.Nu imi doresc nimic mai mult decat sa fiu cu ei in aceasta zi….spre ca Dumnezeu ma va ajuta sa le pot fii alaturi.Astazi am sunat-o pe mama….era trista si imi spunea ca ii este foarte dor de mine si ca deja se pregateste pentru venirea mea acasa:varuieste si aranjeaza casa asa cum poate mai frumos pentru mine.Offf…..ce greu imi este……Oare de ce ne lasa Dumnezeu cu dorul acesta in suflet….de ce trebuie sa plecam departe de parinti pentru bani…si pentru un viitor mai bun??:((:((:((:((:((:((:((:((……Aveti grija de voi si pretuiti.va mamele ……Te iubesc mama foarte mult!!!Alexandra

    • Mai 21, 2010 11:55 am

      Salut, Alexandra. Iti multumesc ca intri pe acest blog si, mai ales, ca imi lasi comentarii.
      Voi fi foarte sincera, de fapt, ca de obicei, zicandu-ti ca te invidiez ca ai posibilitatea sa pleci acasa. Doamne, cat de mult mi-as dori sa mai am si eu la cine merge!!! Raman socrii si ma rog sa le dea Dumnezeu cat mai multa sanatate, ca sa se poate bucura cat mai mult timp de copii si de nepoti.
      Au trecut mai bine de 2 ani de la plecarea mamei, dar tot nu ma pot impaca cu acest gand. Ii duc inca dorul si adesea as vrea sa o am alaturi, sa mai vorbesc cu ea despre te miri ce, despre ce nu am reusit sa vorbim cand era printre noi…
      Dar stiu ca si-a dorit sa fiu tare, ca sa am grija de copii. Si asta inseamna (ma conving a cata oara!) ca Dumnezeu niciodata nu inchide o usa inainte de a deschide o alta…
      Iti doresc din toata inima sa ai o intalnire cat mai frumoasa cu mama ta. Sa fii cat mai mult timp langa ea, mai bine zis, langa ambii parinti. Spune-le cat mai des ca ii iubesti, ca ei sunt totul pentru tine. Si nu permite nici unui nor de tristete sa vina peste ei.
      Iti doresc din toata inima sa fii cea mai fericita fiica alaturi de cei mai frumosi si cei mai fericiti parinti!

  10. Datcu Alexandra permalink
    Mai 22, 2010 4:56 pm

    Va multumesc din suflet pentru cuvintele minunate.Si eu va doresc sa fiti puternica si sa fiti linistita pentru ca acum Ea,mama dumneavoastra sta langa Dumnezeu…..si nu mai simte rautatea si durerea de pe pamant.Candva va veti reintalni….si atunci veti avea din nou ingerasul numit mama langa dvs.Va doresc o zi buna si cat mai multa liniste sufleteasca.!Te iubesc mami!!!Alex

  11. Iunie 24, 2010 4:42 pm

    trairile si durerea ta nu se va vindeca niciodata. Din pacate toti trebuie sa trecem prin aceasta durere – pierderea parintilor si a oamenilor dragi sufletului nostru. Cuvintele tale mi-au rascolit in suflet dorul de mama care e departe acum. Si de fiecare data cand citesc cuvinte atat de rascolitoare imi promit sa o vizitez cat mai des, sa-i spuncat mai des cat de mult o iubesc.

    • Iunie 24, 2010 6:10 pm

      Draga Lilia, iti multumesc pentru cuvintele tale. Intr-adevar, e foarte dureros sa pierzi pe cineva drag… Desi au trecut 2 ani de cand le-am pierdut pe ambele, inca nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca mama si sora nu mai sunt alaturi…
      Uite ca maine va fi inmormantat un coleg de clasa… La fel, imi e foarte dureros. Si regret foarte mult ca ne-am intalnit prea rar…

  12. Iunie 24, 2010 6:30 pm

    stiu ca suna a cliseu, dar trebuie sa pastram in suflet amintiri frumoase, sa ne propunem sa facem noi la randul nostru ceea ce nu am reusit sa realizam impreuna cu parintii, sa ne amintim fiecare cuvant duios, orice clipa placuta. Adesea, seara o sun pe mama si desi nu am noutati sau nu mi s-a inpamplat nimic spactaculos, o sun sa-i recit cate o strofa, doua de Grigore Vieru. Si de cele mai multe ori incepe sa planga. Mi se frange inima numai la gandul ca va veni momentul in care pur si simplu va trebui sa ne despartim, iar eu sunt prea slaba sa trec peste asemenea eveniment dureros. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat 3 frati alaturi de care sa impart atat cele bune, cat si cele rele. Le mutumesc parintilor ca ne-au invatat sa ne iubim intre noi mai presus de orice.
    Sunt convinsa ca si tu la randul tau, parinte fiind, iti dedici dragostea familiei tale. Iti doresc numai bine si multa tarie de caracter!

  13. maeia permalink
    Iulie 26, 2010 5:09 pm

    mi-e atat de dor de mama mea .am pierdut-o pe data de 14 aprilie.Viata mea e pustie fara ea.Spuneti*le parintilor cat de mult ii iubiti cat ii aveti alaturi pana nu e prea tarziu.. As vrea sa o mai visez dar nu pot tot ce a ramas sunt …niste poze si un gol mult prea mare pentru al putea umple vreodata.

    • Iulie 28, 2010 8:18 am

      Îmi pare rău de nenorocirea ce s-a abătut asupra familiei tale. Ştiu că în asemenea momente cuvintele nu prea au importanţă, dar oricum te rog să primeşti condoleanţele mele…
      Cred că mama ta încă nu vine în visele tale, pentru că nu vrea să suferi. Îşi doreşte să te linişteşti şi să mergi mai departe. Îşi mai doreşte să fii puternică. La sigur, îţi va veghea viaţa de acolo, de Sus, de printre îngeri…
      Deşi au trecut ceva mai mult de 2 ani de când am pierdut-o pe mama mea, încă îmi este greu să mp împac cu acest gând, dar, ori de câte ori op văd în vis (sau au văzut-o alţii), ne spune că trebuie să fim tari, iar eu să am grijă de copiii mei…

  14. Datcu Alexandra permalink
    Octombrie 18, 2010 7:53 am

    scriu din nou aici,ptr ca pot sa ma descarc unui suflet cald.am ajusn acasa,mama este bine….dar ieri a murit singurul om care m-a ajutat sa pot veni sa o vad,singurul om care mi-a dat speranta si m-a facut sa vad ca viata poate fi si frumoasa.a murit si acum are grija de mine de sus.nu pot sa-mi revin…..imi este dor de el…..vreau sa vina inapoi.nu era iubitul meu,nu era ruda de-a mea…..era un inger coborat din cer sa ma ajute si sa ma ridice……acum s-a dus la Dumnezeu…mi-e foarte greu:(:((:((:(((:(((:((
    va multumesc!Alexandra

  15. Octombrie 18, 2010 8:00 am

    Alexandra, dragă, sincer îmi pare rău de pierderea pe care ai suferit-o. Se întâmplă atât de des să pierdem oameni dragi tocmai atunci când ne aşteptăm mai puţin… Nici nu ştiu ce cuvinte de încurajare aş putea găsi acum pentru tine. Ştiu doar că ai dreptate atunci când afirmi că persoana de care vorbeşti acum te veghează din lumea îngerilor. Şi să ştii că vor fi destul de multe cazuri, situaţii, în care te vei convinge că cineva este alături de tine. Va apre în vis, vei scăpa obiecte din mâini, îi vei simţi prezenţa prin sentimentul că cineva te atinge pe umăr…
    Toate acestea le-am simţit şi continuu să le simt şi acum, chiar dacă au trecut mai mult de 2 ani de când le-am pierdut pe mama şi pe surioara mea… Ceea ce îmi apare uneori în vis, pare inexplicabil, dar reuşesc să găsesc explicaţii pentru tot ce văd, aud şi simt.
    Îţi doresc din toată inima să găseşti puteri pentru a trece peste această greutate sufletească. Şi încearcă să ai cât mai multă grijă de mămica ta. Ba mai mult, nu te intimida să o îmbrăţişezi mai des, să o săruţi, să îi spui că o iubeşti. Pentru că se întâmplă atât de des să evităm asemenea semne de atenţie pentru oamenii dragi, considerându-ne prea mari pentru ele…

  16. maria permalink
    Noiembrie 1, 2010 11:12 am

    Iti multumesc Tatiana….cred ca tu stii cel mai bine cat de greu este….

    • Noiembrie 2, 2010 10:57 am

      E adevărat: nimic nu e mai dureros decât să îţi pierzi oamenii dragi… Eu încă nu m-am obişnuit cu aceste pierderi. Îmi lipsesc enorm şi mama, şi sora…

  17. Noiembrie 29, 2010 9:15 am

    Mi-e tare dor de mama mea.Am pierdut-o pe 20.10.2010,si de atunci nu pot sa-mi revin.Nu mo pot impaca cu gandul ca nu o mai am pe mama,si plang tot timpul.La fel ca si voi pun intrebarea; Ce sa fac cand mi-e dor de mama??? Daca stie cineva raspunsul ai sunt foarte recunoscatoare.

    • Noiembrie 29, 2010 11:28 am

      Denisa, sunt de acord, pierderea mamei e foarte dureroasă. Oricât timp ar trece, tot nu te poţi împăca cu acest gând… Ceea ce pot să-ţi spun, e că, personal, am reuşit să fiu tare cu gândul că acolo, unde a plecat şi mămica mea, şi surioara mea, e mai bine. Ele nu mai simt durere. Şi că tot de acolo, de printre îngeri, mă ajută în toate, îmi veghează familia.
      La sigur, mămica ta îţi va apare în vis şi vei afla cum e, îţi va transmite mesajul care să te încurajeze. În visele mele, mămica îmi zice că se simte bine. Iar surioara mea, când am visat-o în ajunul Paştelui Blajinilor, mi-a zis că se simte bine şi că e cu Alex… Nu ştiam cine e Alex, dar când am mers la cimitir, am văzut că pe crucea de pe mormântul de lângă al surioarei mele, era scris Alexandru…
      Mi se întâmplă foarte des să le visez şi, tot ce mi se transmite, se împlineşte…
      Îţi doresc să fii tare, puternică. Pentru tine şi pentru familia ta. Pentru că, aşa cum am auzit, dacă îi deplângem prea mult pe cei plecaţi de lângă noi, nici ei nu-şi găsesc tihna…

      • maria permalink
        Decembrie 14, 2011 7:25 pm

        este foarte, foarte greu fara EA. Incerc sa ma obisnuiesc fara ea dar nu pot.Parca e o alta lume acum,,,,mult mai pustie si urata..Pretuiti-va parintii cat timp ii aveti,

      • Decembrie 15, 2011 8:42 am

        Dragă Maria, e adevărat: rănile pricinuite de plecarea de lângă noi a oamenilor dragi nu se cicatrizează atât de uşor, durerea nu se uită, nici măcar peste ani… Dar să ştii că trebuie să fii tare. Încearcă să te gândeşti la faptul că acolo, în lumea îngerilor, cei dragi nouă nu mai simt durere, tristeţe… Ba mai mult, de acolo, ei ne veghează, ne ocrotesc.
        Şi tot ei ne transmit diferite mesaje, prin vise, doar că trebuie să ştim să le descifrăm…
        Fii puternică!

  18. Anto permalink
    Decembrie 23, 2011 5:19 pm

    M-a impresionat enorm acest articol .

    Am 18 ani si mi-am pierdut mama in urma cu 7 ani ,dupa ce s-a luptat doi ani cu cancerul . Imi lipseste enorm …
    Imi dau seama ca ea nu va mai veni inapoi si eu .. nu o sa mai am cui sa spun vreodata ” mami” . . . o durere cumplita .
    Insa stiu ca e acolo sus si ..are grija de mine si de familie .

    • Decembrie 23, 2011 5:40 pm

      Îmi pare rău că nu mai e alături… Acum, când sărbătorile bat la uşă, lipsa celor dragi e şi mai dureroasă… Îmi lipseşte mama, îmi lipseşte surioara… Aş vrea să fie alături măcar uneori, dar…
      Trebuie să fii tare!

  19. Carmen Sert permalink
    Februarie 8, 2012 4:22 pm

    Draga mea , inteleg prin ce treci pentru ca si eu am pierdut-o pe mama mea acum un an si noua luni. Si ea facea dializa am acompaniat-o la fiecare sedinta de dializa timp de doi ani.Eu nu am parasit-o mi-am parasit mai degraba sotul si am ramas alaturi de ea caci avea mare nevoie de mine . Acum viata mea nu mai are nici un rost sunt pustiita de durere si obosita de viata . Am facut chiar o tentativa de sinucidere , dar nu a fost sa fie . Urmez un tratament cu antidepresoare si atianxiolitice care nu ma ajuta deloc . Mi-e dor de mama mea buna si astept cu nerabdare ziua in care vom fi din nou impreuna este singra mea dorinta !

    • Februarie 8, 2012 4:35 pm

      Dragă Carmen, îmi pare nespus de rău pentru pierderea mamei tale. Dar pot să-ţi spun un lucru de care sunt sigură: acolo unde a plecat, ea nu mai simte durere. Deci, a scăpat de chinuri. Iar tentativa ta de a-ţi lua zilele (e bine că a eşuat) ar fi fost un păcat prea mare… Şi te asigur că mama ta nu asta şi-a dorit… Trebuie să te iei în mâini şi să mergi mai departe… Reîntâlnirea va avea loc – de asta să fii sigură. Dar! Toate la timpul lor!
      Dacă vei dori să mai discutăm, îmi poţi scrie oricând… Mă voi bucura să te pot ajuta, măcar cu un cuvânt potrivit la timpul potrivit…

  20. Carmen Sert permalink
    Februarie 8, 2012 5:55 pm

    Iti multumesc din suflet stiu ca ar trebui sa fac ceva cu viata mea insa deocamdata sunt in stare de letargie nimic nu-mi face placere … astept poate cu timpul voi accepta moartea mamei mele acum insa nu pot e prea greu si prea devreme . Te imbratisez cu drag

  21. Februarie 26, 2012 8:00 am

    buna eu sunt raluca si mie mie greu ca mi-am poierdut mama acum si mereu pling dupa ea uneori ma gindesc de ce ea si nu altcineva e greu cind iti pierzi mama dar nam ce face trebuie sa trec peste ca acum am19 ani .va doresc multa sanatate parintilor vostri si voua.sper ca im dati si mie un sfat

    • Februarie 28, 2012 12:00 pm

      Dragă Raluca, te rog să primeşti sincerele mele condoleanţe… Îmi pare nespus de rău pentru nenorocirea care s-a abătut asupra ta şi a familiei tale…
      Pot doar să-ţi spun că soarta este uneori nemiloasă cu noi, cu cei dragi nouă, dar… viţa merge mai departe. Trebuie să fii puternică. Trebuie să ai mai multă încredere în tine… Fii sigură că mama ta te va supraveghea mereu de acolo, din lumea îngerilor… Nu te-a părăsit şi nici nu te va părăsi niciodată. Doar că a trecut într-o lume necunoscută nouă…
      Ai grijă de tine şi fii tare. Aprinde câte o lumânare la biserică… Îţi doresc numai bine…

  22. Carmen Sert permalink
    Aprilie 20, 2012 10:27 pm

    Draga Tatiana , incerc sa merg mai departe ,dar imi este tare greu ! Am fost internata iar la un azil psihiatric timp de trei saptamani si nimeni nu reuseste sa -mi gaseasca leac pt durerea mea ! Sunt tare trista si deznadajduita ,iar in momentele mele grele incerc sa-mi ascund sufletul in palma de teama ca mama sa nu vada durerea mea si sa nu se intristeze pt mine . Doliul este o incercare foarte grea cu multe urcusuri si coborasuri , o lupta continua … reusesc sa urc cateva trepte dupa care cad iar , insa stiu ca n-am ce face trebuie sa merg mai departe ! Mama a luat cu ea ceva din mine cand a plecat ,insa a lasat ceva pe care il iubesc si il ingrijesc !

    • Diana permalink
      Mai 16, 2012 7:38 am

      Buna Carmen,

      E cumplita durerea pierderii mamei sau a unei fiinte dragi alaturi de care ne-am simtit protejati si iubiti si carora le-am daruit o particica din sufletul nostru. Plecarea lor de langa noi ne face sa murim si noi putin… Iar a ne reface sufletul cu o bucatica lipsa pentru a putea merge mai departe, singuri, e o incercare grea si de durata. Mama ta iti este alaturi si te sprijina de acolo de unde este… A devenit ingerul tau pazitor. Iar durerea ta o mahneste. Imcearca, de dragul ei, sa gasesti puterea de a merge mai departe. Asta doreste mama ta si ar fi pacat sa nu-i implinesti dorinta. Dumnezeu si mama ta te iubesc, chiar daca nu-ti sunt fizic alaturi si te rog, de dragul lor, sa incerci sa fii puternica si sa speri ca viata mai poate inca sa-ti daruiasca momente frumoase.
      Mult curaj si incredere! Va fi si bine pana la urma, o sa vezi. Mama ta nu a plecat definitiv, o vei regasi intr-o zi, atunci cand Dumnezeu va decide ca si tu sa pleci printre ingeri. Insa pana atunci trebuie sa fii puternica si sa gasesti increderea si forta de a continua. Asta isi doreste cu ardoare mama ta. Nu o mahni, te rog! Ai incredere ca ea vegheaza asupra ta din ceruri si doreste sa-ti fie bine si sa mergi mai departe.

      • Mai 16, 2012 9:15 am

        Îţi mulţumesc mult, dragă Diana, pentru aceste încurajări. Încerc şi eu să o încurajez pe Carmen, pentru că o înţeleg perfect. Şi durerea mea a fost şi este încă mare, dar ştiu că trebuie să fiu puternică. Am 2 copii pentru care trebuie să fiu un model.
        Cei dragi nouă, care nu ne mai sunt alături, oricum ne veghează. O visez adesea pe mama. O visez şi pe sora mea. ele îmi zic că acolo, unde se află acum, e bine… Asta mă încurajează…

    • Mai 16, 2012 9:13 am

      Dragă Carmen, îmi pare rău de toate problemele care se abat asupra ta. Cred că vei găsi totuşi forţe pentru a fi mai tare, mai puternică. Te înţeleg perfect, pentru că şi durerea mea a fost şi mai este mare. Dar trebuie să mergem mai departe, pentru că alături de noi sunt oameni care ne iubesc.

      • Carmen Sert permalink
        Mai 16, 2012 10:03 am

        Va multumesc pt incurajari , va pup si am sa va scriu altadata cand o sa fiu un pic mai vesela ,azi sunt trista si nu vreau sa va intristez si pe voi !

      • Mai 16, 2012 10:08 am

        Buna dispoziţie trebuie să fie pentru tine unul dintre cei mai fideli prieteni, dragă Carmen. Ţin pumnii pentru tine!

  23. Carmen Sert permalink
    Mai 16, 2012 11:54 am

    A fost o vreme in viata mea cand am crezut ca daca ma rog la Dumnezeu in fiecare zi ,si daca fac doar fapte bune El o va proteja pe mama mea !Si atat de mult am crezut in El incat adoratia fata de EL m-a orbit si am crezut ca nimic (mai rau nu i se va intampla ). Pe vremea cand eram mai tinerica am adus pe lume o fetita , minunata ,insa numai dipa trei zile Dumnezeu a luat-o de langa mine , mi-a fost tare greu sa accept pierderea, insa atunci L-am iertat pe Dumnezeu si mi-am spus ca asa a fost isa fie ! Mai tarziu un pic, mama mea s-a imbolnavit si eu am stat alaturi de ea ,a fost pt mine mama iubitoare si copilul pe care l-am pierdut …
    Cu timpul boala s-a agravat si a ajuns sa fie din ce in ce mai rau ,insa eu am continuat sa cred cu disperare ca Dumnezeu vede dragostea noastra si ca nu ne va desparti curand . Ne-am ingrijit una pe alta , ne-am daruit una alteia toata dragostea, eu am iubit mama si copilul in care ea se transformase ,am fost alaturi de ea zi si noapte , impreuna pe paturile spitalelor , am suferit impreuna la fiecare sedinta de dializa …
    Am crezut cu disperare in Dumnezeu!
    Acum n-o mai am pe mama ,iar credinta mea a plecat odata cu ea !
    Sa am incredere in viata ?
    Sa sper ca va fi mai bine ?
    Niciodata nu va fi mai bine ,niciodata nu va mai fi la fel ,totul s-a schimbat si eu am devenit o epava umbra a ceea ce am fost „Un suflet chinuit intr-un trup de gheata”
    Stiu ca si-ar fi dorit sa merg mai departe ,stiu pt ca ea mi-a cerut asta ,stiu ca tot ea chiar daca era bolnava incerca sa ma incurajeze sa-mi aline durerea cand ea nu va mai fi ,nu-si facea probleme pt ea caci se impacase cu soarta ci isi facea probleme pt mine stia ca-mi va fi greu sa merg mai departe ;
    Imi amintesc ca atunci cand eram micuta ,mama ma ducea in satul ei natal si la fiecare statie o intrebam:cat trebuie sa mai numar pana ajungem ?
    La fel fac si acum , ma intreb in fiecare zi , cat trebuie sa mai numar pana ne vom intalni MAMA ?

    • Mai 16, 2012 12:07 pm

      Carmen, dragă, nu e bună deloc starea ta de spirit… Nu se descrie în cuvinte durerea pe care ne-o provoacă pierderea cuiva drag, dar încearcă să îţi imaginezi, cum şi de unde ar mai fi luat mama ta puteri pentru a scăpa de durere, de boală? Cred c ă adesea, Dumnezeu îşi face milă de cei care îndură chin şi îi ia de printre noi…
      Sora mea a luptat cât a putut pentru a supravieţui. Şi-a dorit enorm să trăiască. Îşi făcea planuri. Mi-a fost şi i-am fost alături în ultimele luni de viaţă. Ceea ce nu-mi pot ierta e că nu am fost alături de ea şi în ultimele minute de viaţă, în salonul din spital…
      Dar în scurt timp după ce a plecat, am visat-o de foarte multe ori. Odată, chiar am întrebat-o, de ce nu vine acasă? Cum se simte? A zis că nu va veni, pentru că „aici e foarte bine” şi că „aici sunt cu Alex”… Nu ştiam cine este Alex, dar m-am gândit că ar putea fi băieţelul pe care l-a pierdut în timpul sarcinii… Când am mers la cimitir, pe crucea de pe mormântul de alături era scris „Alexandru…”…
      Trebuie să fii puternică – fii sigură că mama te veghează…

  24. Laura permalink
    Iulie 18, 2012 11:21 am

    E greu sa ramai in urma lor, a celor dragi plecati dintre noi, cu inima franta, parca totul se naruieste in jurul tau. Dupa moartea mamei, m-am agatat de orice din jurul meu ca sa pot supravietui, sa nu cad intr-o depresie grava. M-am luptat cu tristetea , cu toate gandurile ce-mi veneau , cu toate amintirile mele………..e greu. Si acum dupa aproape doi ani imi doresc atat de mult sa mai fi trait…..macar putin…..comunic cu mama prin vis, e vesela mereu si chiar nu demult am visat ca special venise sa-si petreaca timpul cu mine.Cand merg acasa la parinti, gasesc peste tot amprenta ei, binenteles ca trebuie sa plang mult ca sa ma linistesc si apoi fac altele………Nu avem ce face, am vorbit cu mama pana inainte de a muri, trebuie sa fim puternici, dar am ramas marcata ca vezi cum omul la care tineai enorm se chinuie si tu nu poti face nimic.nimic sa-l ajuti………….absolut tot timpul ma gandesc la asta, ea auzea tot dar nu putea vorbi si pana a murit i-am zis incontinuu….te iubesc mama.

    • Iulie 18, 2012 11:59 am

      Dragă Laura, îmi pare nespus de rău pentru durerea ta. Dar să ştii că trebuie să treci peste toate. Personal, nu mai cred că timpul le vindecă pe toate – pierderea unui om drag doare mereu… Dar noi, cei care rămânem, trebuie să fim tari, să mergem mai departe…
      Şi eu vorbesc cu mama mea în vis. Şi cu sora mea. Şi ambele îmi spun că „acolo” e bine… Iar acest lucru îmi dă puteri să cred că într-adevăr, „acolo”, ele se simt mai bine, nu mai simt durere, nu mai curg lacrimi…
      Fii curajoasă – la sigur, mama ta şi-ar dori asta…

  25. Liliana permalink
    August 19, 2012 2:29 pm

    Si eu am pierdut-o pe mama acum nici 4 luni. Am 24 de ani. Era cea mai buna mamica din lume. Nu am cuvinte sa descriu cate a facut ca sa fiu eu fericita. O iubesc nespus si astazi si ma doare ingrozitor ca nu o mai am langa mine ca sa o pot imbratisa, sa ma mangaie, sa imi dea un sfat. Ma simt pierduta fara ea. Nu imi vine sa cred ca atrecut ziua mea fara ca ea sa imi spuna la multi ani. Mi-e dor de ochii ei plini de dragoste si nu pot uita privirea ei din ultima zi in care am vazut-o pe patul de spital. Toata viata imi voi reprosa ca atunci am plecat acasa si am lasat-o cu logodnicul meu. Chiar nu am crezut ca era ultima ei noapte, ca acela va fi ultimul pupic pe care am sa i-l dau pe fruntea calda, ultima imbratisare. Stiu ca ea a murit cu gandul la mine. Nu stiu cum sa traiesc fara ea si ce sa fac cand imi e asa de dor. Era un om atat de deosebit. Si a indurat durerea cu zambetul pe buze ca sa nu ne ingrijoreze, pana intr-o zi cand saracuta nu a mai putut. Citind aceste randuri, am inceput iar sa plang si mi-am amintit ca singura mea bucurie este ca am apucat sa imi cer iertare si sa ii spun cat de mult o iubesc. Regret nespus ca nu a apucat sa ma vada mireasa, sa intre in casa mea sau sa isi vade nepoteii. Nici macar ca am terminat masteratul nu a apucat sa vada. Isi dorea enorm sa imi iau dizertatia dar a murit inainte ca asta sa se intample. Numai datorita ei am reusit totul in viata si acum nu o mai am. Ar trebui sa ne gandim mult mai mult la parinti cat timp ii avem, si sa avem si noi grija de ei asa cum ei nu au considerat nimic prea greu pe lume daca ne aducea noua un zambet.

    • August 21, 2012 5:22 pm

      Dragă Liliana, te rog să primeşti sincerele mele condoleanţe.
      E foarte greu – am mai spus asta – să găseşti cuvinte de încurajare în asemenea situaţii… E foarte greu să acceptăm ideea că oameni dragi nu mai sunt alături de noi…
      Cu toate acestea, pot să-ţi spun că, orice ar fi, trebuie să mergi mai departe. Trebuie să depăşeşti această durere, să nu o laşi să te macine la nesfârşit, pentru că, lăsând-o stăpână peste tine, îţi va fi mult mai greu să mergi mai departe… Şi da, viaţa merge mai departe, oricât de banală ar fi această spusă.
      Găseşte puteri pentru a privi înainte, pentru a duce la capăt ceea ce ai început şi ceea ce şi-a dorit mămica ta. Îmbracă rochia de mireasă, când va fi să fie, zâmbeşte şi gândeşte-te că de acolo, de Sus. mămica ta te veghează şi se bucură pentru tine, că te apără în momentele în care crezi că eşti singură. Când va fi să fii mămică, gândeşte-te că şi el, îngeraşul tău, va fi ocrotit de un alt îngeraş, cel care, cândva, te-a ţinut în braţe şi s-a bucurat de primul zâmbet al tău, primul pas pe care l-ai făcut, primul sărut pe care i l-ai dăruit, primul „Te iubesc!” pe care i l-ai declarat…
      Nu-i adevărat, ştiu asta, că timpul le vindecă pe toate. Însă trebuie să găsim puteri în noi pentru a accepta pierderea, pentru a putea lăsa în sufletul şi în inima noastră această durere care nu se compară cu nimic în lume…
      Fii puternică, dragă Liliana. Şi când îţi vei dori să discuţi cu cineva despre ceea ce te macină, fii sigură că vei găsi, aici, omul care te ascultă, te înţelege şi te susţine…

      • Liliana permalink
        August 22, 2012 11:54 am

        Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Sper din toata inima ca va fi asa desi mi-e prea greu. In ultimele ei luni de viata, devenisem alt om, eram insuportabila si de nerecunoscut. Iar ea, saracuta a suferit mult din cauza aceasta. Si logodnicul meu a suferit si nu intelegea ce e cu mine. Toata starea mea nu avea explicatie, nici nu stiam ca mama e bolnava. Acum a plecat si el, iubitul meu si nu stiu ce pot face ce far ei. Nu mai pot sa ma visez mireasa sau mama pentru ca doar pe el mi-l doream ca sot si ca tatal copiilor mei. Nu suntem definitiv despartiti, dar nici langa mine nu mai e. Mi se sfasie inima si vbiata mea nu mai are niciun sens. Doar mami m-ar fi putut alina pentru pierderea lui si doar el, pentru pierderea ei. Tot echilibrul meu interior a fost distrus. Sunt ca un robot, nu mai simt decat durere si fac totul din inertie.

  26. Liliana permalink
    August 22, 2012 12:01 pm

    O rog in fiecare seara pe mamica mea sa ne reuneasca, sa ne dea fericire si sa strecoare iertarea, sa reinvie dragostea in sufletul lui dar nu se petrece nimic. Acest om era capabil sa isi dea si viata pentru mine: a fost pus intr-o astfel de situatie si nu a ezitat. Dintr-un noroc, am scapat cu bine amandoi. Pe atunci, il simteam pe Dumnezeu langa mine. Dar de cand a plecat mama, parca m-a parasit tot binele. Ea il iubea mult pe logodnicul meu si isi dorea din toata inimioara sa ne vada impreuna, sa ramanem uniti. Oare mai poate face ceva de acolo? Oare e posibil ca asa o iubire sa moara din cauza vorbelor grele?

    • August 23, 2012 1:11 pm

      Dragă Liliana, ceea ce pot să-ţi spun, acum, e că şi eu regret foarte mult că m-am purtat nu chiar bine cu mămica mea. Au fost spuse cuvinte pe care nu le-ar ierta oricine. Ea… ştiu că m-a iertat. Pentru că aşa e inima de mamă…
      În ce priveşte logodnicul tău, se pare că s-a speriat totuşi de schimbarea produsă în comportamentul tău şi în atitudinea ta faţă de anumite lucruri. Însă această temere, cred eu, nu poate fi numită laşitate. Bănuiesc că este prea tânăr ca să înţeleagă unele lucruri, precum ar fi impactul pierderii omului drag asupra comportamentului, asupra dispoziţiei. Mai cred însă că s-ar putea, peste un timp, să revină în casa ta şi în inima ta. Pentru că are nevoie de ceva timp pentru a analiza tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, pentru a înţelege, de ce a fost să fie anume aşa şi nu altfel. S-ar putea să îi trimită Dumnezeu în cale o persoană care să fie cea mai potrivită în momentul cel mai potrivit, pentru a-i deschide unele paranteze. Şi nu neapărat să fie o nouă logodnică. Poate fi o bătrânică, un bărbat, o femeie tânără de tot… Să fie cineva cu experienţă, cu înţelepciune, care să ştie să ofere răspuns chiar şi la întrebările ce nu pot fi adresate…
      Fii încrezătoare şi nu îţi pierde speranţa. Cred că anume aşa mama ta te apoate ajuta: să îi deschidă o fereastră logodnicului tău, prin care el să vadă altfel lucrurile, prin care să poată să te redescopere şi să aveţi, astfel, o nouă şansă de a merge împreună prin viaţă…
      Îţi doresc mult succes şi aştept veşti de la tine.

  27. Liliana permalink
    August 27, 2012 9:45 am

    Iti multumesc din inima pentru speranta frumoasa pe care ai stiut sa mi-o strecori in suflet si am sa iti scriu, sper, putand sa spun ca totul e bine si ca mamica mea, de acolo de unde e ea acum, ne-a iertat, ne iubeste si ne vegheaza.

    • August 27, 2012 11:02 am

      Dragă Liliana, sunt sigură că după norii care sunt acum de-asupra ta vor răzbate razele soarelui şi lumina va intra în sufletul tău şi în casa ta. Chiar aştept veşti bune de la tine.
      Fii puternică şi răbdătoare.

  28. Liliana permalink
    August 31, 2012 8:00 am

    Draga Tatiana,

    Ma simt singura si abandonata. Nu pot veni cu nici o veste buna. Ieri a fost ziua tatalui meu. El a plans toata ziua ca mama nu a fost langa el, ca in toti ceilalti ani. Logodnicul meu nu a dat nici macar un telefon, ceea ce m-a durut enorm. Fiind amandoi suparati si raniti, eu si tata ne-am certat ingrozitor aseara. Mi-a spus ca il intelege pe el ca a plecat de langa mine ca sunt insuportabila. Ce sa fac? nu mai pot trai asa. Am mare nevoie de dragostea si sprijinul iubitului meu dar el spune ca momentan nu poate, pentru ca abia rezista el si ca nu vrea, pentru ca le-am avut si mi-am batut joc. Voi putea fi, oare iertata pentru omul oribil care am fost? In sufletul meu, intentiile erau altele dar comportamentul a fost unul urat, gresit. Ar trebui oare sa il mai astept sau nu se va mai intoarce? Poate prima iubire care a fost traita la intensitate maxima sa ii fi disparut din suflet?

    iti multumesc ,

    Liliana

    • Septembrie 2, 2012 12:56 pm

      Liliana, dragă, destăinuirile tale mă lasă fără cuvinte…
      Sincer să-ţi spun, nu ştiu ce aş putea acum să îţi scriu pentru a te încuraja…
      Important e că trebuie să găseşti puteri şi răbdare pentru a accepta realitatea, cea în care mama nu îţi mai este alături. Trebuie să faci tot posibilul pentru a te împăca cu tatăl tău. Îi e destul de greu şi lui, iar pentru el eşti una dintre cele mai importante şi mai apropiate fiinţe… Nu-l înstrăina de tine, pentru că stresul şi disperarea lui s-ar putea transforma în alte probleme, cum ar fi paharul.
      Îţi este greu, e adevărat, dar încearcă să îi fii alături, pentru că într-o zi… ştii şi tu… s-ar putea ca nici el să nu mai fie lângă tine…
      Logodnicul tău chiar are nevoie de timp pentru a înţelege ce ar putea face în relaţia voastră. Şi din momentul în care nu reuşeşti să găseşti înţelegere cu tatăl tău, cum crezi că s-ar simţi el, logodnicul? Nu-l forţa să ia vreo hotărâre în privinţa a ceea ce ar putea să mai fie între voi. Cred că şi el are nevoie de puţină linişte şi răbdare, pentru că numai în linişte poţi lua decizii corecte.
      Dacă ai posibilitatea, ia-ţi o pauză de câteva zile şi mergi la vreo mănăstire. Cu siguranţă, acolo vei găsi tihna de care ai nevoie. Şi de acolo vei reveni cu sufletul mai împăcat…
      Trebuie să fii puternică, iar pentru aceasta, ai nevoie şi de răbdare. Fii mai atentă în relaţiile cu tatăl tău – el are nevoie de tine şi, te asigur, te iubeşte, chiar dacă, aşa cum zici, v-aţi certat… Ambii aveţi nevoie de timp…

      • Liliana permalink
        Septembrie 17, 2012 8:25 am

        Draga Tatiana, iti multumesc din inima pentru sfatul dat. Ai dreptate. Tatal meu e un om extraordinar care si-ar da si viata pentru mine si care merita sa am grija de el si sa merg mai departe. Am incercat sa fiu altfel si am reusit intr-o proportie destul de mare. Si in privinta logodnicului ai avut dreptate. S-a intors, e alaturi de mine si ma sprijina cu toata dragostea lui. Nu stiu cat de des voi mai reveni pe acest site pentru ca acum simt ca imi rasuceste cutitul in rana dar nu am sa uit sprijinul pe care l-am gasit aici atunci cand lacrimile mele nu se mai opreau din a se rostogoli pe obraji. Mi se pare normal sa ma intorc astazi si sa iti spun – Iti multumesc pentru sfaturi, si da ai avut dreptate. Nu mai simt ura, am gasit iertarea. Imi va fi mereu dor de mamica mea dar stiu ca de undeva ma vede si ma iubeste. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tatal care mi-a ramas, pentru acesti parinti minunati care mi-au dat viata si pentru omul pe care mi l-a dat inapoi, si pe care voi sti sa il pretuiesc pana la sfarsitul zilelor mele. Nu sunt doar vorbe mari, voi incerca de acum sa gasesc puterea in mine pentru ei si nu in ei pentru mine. Numai bine si multa sanatate!

  29. Septembrie 17, 2012 2:24 pm

    Dragă Liliana, mă bucur foarte mult că ţi-ai regăsit liniştea şi speranţa. Îţi doresc din toată inima să păstrezi aceste lucruri pentru cât mai mult timp şi fie ca oamenii dragi ţie să te susţină mereu.
    Sper că vei mai intra prin ospeţie, pe aici, doar ca să vezi cu ce mai înnoim postările noastre. Iar dacă vei avea nevoie de cineva care să te asculte, fii sigură că voi fi mereu dispusă să te ascult.
    Îţi doresc numai bine şi sănătate! Ai grijă de tine!

  30. Liliana permalink
    Septembrie 19, 2012 10:50 am

    Draga Tatiana, multumesc pentru urari. Fie ca tot binele pe care il doresti altora sa ti se intoarca inzecit. Multumesc inca o data pentru sprijin si sigur voi mai scrie cate ceva. Mi-e dor de mama mereu. Numai bine!

  31. cristi permalink
    Noiembrie 4, 2012 6:31 pm

    Nu am cuvinte !desi sunt *barbat* (21 ani) acum am ochii inlacrimati si ma gandesc la mamica mea care o vad 1 singura data pe an si sa nu mai zic ca *tata* nu am de la 1 an si 3 luni!Este foarte dureros acest dor de mama!D-nzeu sa o ierte pe mamica ta!(Tatiana)

    • Noiembrie 6, 2012 12:56 pm

      Îţi mulţumesc din suflet, dragă Cristi, şi pentru vizită pe pagina mea, şi pentru cuvintele pe care mi le-ai adresat.
      E trist că îţi vezi mama atât de rar – înţeleg că eşti departe de casă. Dar dacă tot nu poţi să o îmbrăţişezi mai des, fă tot posibilul pentru a o suna măcar o dată la câteva zile. Şi spune-i cât de des poţi (şi sincer, desigur) că o iubeşti şi că îţi este dor de ea. Poate să pară banal, dar, ori de câte ori le-am spune mamelor noastre că le iubim, ele ne ascultă mereu cu inima fremătând şi cu ochii strălucind de lacrimi…
      Şi eu am crescut fără tată. Aveam 5 ani când a plecat în lumea largă, timp în care mămica mea era la maternitate, cu surioara mea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: