Skip to content

6 martie – Ziua Naţională a Bunicilor, în Franţa

Martie 6, 2011

Toate bunicile, dar şi femeile care au mai mult de 55 de ani, din Franţa, au, astăzi, un motiv deosebit de sărbătoare: în fiecare an, în prima duminică a lunii martie, francezii sărbătoresc Ziua Naţională a Bunicilor (Fête des grands-mères).

Recent, în Franţa, s-a desfăşurat un sondaj de opinie, cu participarea persoanelor care au depăşit vîrsta de 65 de ani. S-a constatat că 67.3 la sută dintre respondenţi consideră familia ca fiind cea mai importantă componentă a vieţii, chiar mai importantă decît sănătatea personală şi situaţia politică din ţară. Totodată, 82.8 la sută din ei au menţionat că nepoţii sînt cei mai importanţi oameni din viaţă. În acelaşi timp, 48.2% au recunoscut că, zi de zi, îşi ajută nepoţii la pregătirea temelor.

În această zi, bunicuţele franceze, care nici pe departe nu seamănă cu nişte bătrînele, se dichisesc, beau lichior, mănîncă prăjituri şi îngheţată şi, desigur, primesc cadouri.

Bunicile franţuzoaice întineresc din an în an. Mai mult din jumătate din ele au un pic mai mult de 50 de ani şi continuă să lucreze. Poate, anume de aceea ziua lor „profesională” este marcată în zi de duminică!

Deşi majoritatea bunicelor din Franţa îşi văd nepoţii cel puţin o dată pe săptămînă, iar o treime din ele acordă celor mici jumătate din timpul liber, Ziua bunicilor este aşteptată cu nerăbdare, pentru că este un prilej deosebit de a se întîlni mai multe generaţii.

În această zi, firmele turistice propun bunicilor şi nepoţilor acestora călătorii gratuite cu autobuzul, restaurantele alcătuiesc meniuri speciale, iar în magazine se deschid secţii speciale, în care DOAR BUNICILE pot cumpăra diferite mărfuri la preţuri reduse.

După http://www.calend.ru

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: