Skip to content

UTM conduce lista universităţilor moldoveneşti într-un top mondial

Octombrie 4, 2012

 

Universitatea Tehnică a Moldovei

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) conduce lista celor 26 de instituţii de învăţământ moldoveneşti care au fost incluse în clasamentul universităţilor Ranking Web of World University (RWWU), elaborat de Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei.

UTM ocupă locul 2167 în acest top, ceea ce înseamnă un urcuş cu peste o mie de trepte faţă de ediţia din ianuarie 2012 a clasamentului.

Lista universităţilor moldoveneşti care au fost incluse în topul RWWU continuă cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) – locul 2621. E de menţionat că în ianuarie curent, ASEM era poziţionată pe treapta 2473, fiind „locomotiva” instituţiilor noastre în respectivul clasament. Universitatea de Stat din Moldova (USM) s-a plasat pe locul 2851 (+2500 de trepte faţă de ediţia anterioară), Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) – locul 5058 (-465 de trepte faţă de ediţia anterioară).

Tabel 1. Poziţia universităţilor moldoveneşti în topul RWWU, în anii 2012, 2011 şi 2010

 

Iulie 2012

Ianuarie 2012

Iulie  2011

Ianuarie 2011

2010

Universitatea Tehnică a Moldovei

2167

3194

5338

4420

3762

Academia de Studii Economice din Moldova

2621

2473

4561

4862

5298

Universitatea de Stat din Moldova

2851

5356

4759

4344

5314

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

5058

4593

4528

4398

6203

USMF „N. Testemiţeanu”

5585

5734

6866

6802

6119

Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi

6165

6849

9152

9959

În primele 10 000 de universităţi incluse în top se mai regăsesc:

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” (locul 5585),

Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi (locul 6165),

Universitatea „Univers-Moldova” (8779) (despre această instituţie am mai scris că, în prezent, nu mai funcţionează…),

Academia de Administrare Publică (8821),

Universitatea de Stat „B.P. Haşdeu” din Cahul (9498) şi

Universitatea de Stat din Comrat (9966).

Tabel 2. Lista universităţilor moldoveneşti incluse în top RWWU, iulie 2012 (http://www.webometrics.info/en/node/28)

ranking

World Rank

University

1

2167

Technical University of Moldova / Universitatea Tehnica a Moldovei

2

2621

Academy of Economic Studies from Moldova / Academia de Studii Economice din Moldova

3

2851

State University of Moldova / Universitatea de Stat din Moldova

4

5058

Free International University of Moldova / Universitatea Libera Internationala din Moldova

5

5585

Nicolae Testemiţanu State University of Medicine and Pharmacy / Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie

6

6165

Balti State University Alecu Russo / Universitatea de Stat Alecu Russo

7

8779

Univers-Moldova University

8

8821

Academy of Public Administration under the President of the Republic of Moldova

9

9498

Cahul State University Bogdan Petriceicu Hasdeu / Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu

10

9966

State University of Comrat / Universitatea de Stat din Comrat

11

10899

State Agricultural University of Moldova / Universitatea Agrara de Stat din Moldova

12

12143

Moldova Cooperative Trade University / Universitatea Cooperatist-Comerciala din Moldova

13

12368

Chişinău State Pedagogical University Ion Creangă / Universitatea Pedagogica de Stat Ion Creanga

14

12845

State University of Tiraspol / Universitatea de Stat din Tiraspol

15

12964

University Perspectiva INT / Universitatea Perspectiva INT

16

13655

Higher Anthropological School

17

13699

College of Finance and Banking

18

13874

Academia Police Ştefan cel Mare

19

15477

Slavic University of the Republic of Moldova / Universitatea Slavona

20

16627

University of Academy of Sciences of Moldova / Universitatea Academiei de Stiinte a Moldovei

21

17312

Contemporary Humanitarian Institute

22

18016

Academy of  Music, Theatre and Fine Arts / Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice

23

18522

National Institute of Physical Education and Sport / Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport

24

18812

Moldova University of European Studies / Universitatea de Studii Europene din Moldova

25

19273

Imi-Nova International Management Institute

26

20294

Institute of Political Science and International Relations

Clasamentul universităţilor Ranking Web of World University (RWWU) demonstrează performanţele instituţiilor de învăţământ superior în baza mai multor criterii, inclusiv conţinutul materialelor de studii şi cercetarea ştiinţifică. Topul se publică de două ori pe an (ianuarie şi iulie), începând cu anul 2004.

Dacă ţi-a fost utilă această informaţie, lasă o „urmă”…🙂

Articolele despre clasamentul RWWU din ianuarie 2012:

https://tatianarosca.wordpress.com/2012/02/06/colegiul-financiar-bancar-din-chisinau-este-inclus-intr-un-top-mondial-al-universitatilor/

… din iulie 2011:

https://tatianarosca.wordpress.com/2011/07/30/ulim-este-locomotiva-universitatilor-moldovenesti-intr-un-clasament-mondial/

… şi din ianuarie 2011:

https://tatianarosca.wordpress.com/2011/07/21/universitati-moldovenesti-in-top-mondial/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: