10 ani de când am devenit mămică…

Acum 3 ani, am scris pentru prima oară despre ziua în care am devenit mămică. Pentru orice familie, apariţia unui îngeraş este un eveniment deosebit, însă oricum cele mai mari emoţii sunt ale mamei… 🙂

Azi, am revenit la acest subiect. Pentru că a mai trecut un an de când sunt mămică. Pentru că fetiţa mea, Mihaela, a mai crescut cu un an. Pentru că am mai multe motive de a mă considera o femeie fericită!

Hotarul dintre ani (2002-2003) m-a „prins” acasă. M-a văzut o colegă de serviciu şi s-a mirat, de ce sunt încă acasă şi nu la maternitate. Când i-am spus că mai am de aşteptat 2 luni, se pare că nu m-a crezut… 🙂

Am mers la maternitate cu o săptămână mai devreme. Mă pregăteam de cezariană. Știam că anume asta va fi. Mai știam că va fi fetiță – lucru confirmat de ecograf. De două ori. Am mers la operație fără nici o teamă. Colegele mele de salon s-au mirat chiar când au văzut că sunt atât de bine dispusă. Nu aveam nici un sentiment de frică… Ba mai mult: am reuşit să spun şi un banc… 🙂

Din experienţa altor femei, ştiam deja că adesea, după anestezie, omul poate îndruga verzi şi uscate… Sincer, îmi era teamă că voi spune şi eu vreo prostioară, de aceea, aflată deja în sala de operaţii, i-am rugat pe medicii de acolo să nu se supere dacă se va întâmpla să zic ceva aiurea când mă voi „trezi”. Le-am mai spus că, dacă şi va fi ceva, înseamnă că va fi efectul anestezicului (de parcă medicii nu ştiau despre asta… 🙂 ).

Când mi-am revenit după anestezie, nu știam pe ce lume mă aflu. Buimăcită, căutam cu privirea copilul care știam că ar fi trebuit să fie lângă mine. Eram singurică… Am început să „cotrobăiesc” cu privirile salonul și, la câțiva metri de patul meu, am descoperit un leagăn. Mi-am dat seama că acolo e și îngerașul meu… Abia așteptam să o văd.

M-a văzut o doctoriță că m-am „trezit” și mi-a spus, zâmbind, că am un băiețel „tare frumușel” și că a fost și soțul și a aflat noutatea și că era tare fericit. Sincer, nu știam ce să cred atunci. Știam că trebuie să fie fetiță și îi zic doctoriței despre asta, ea însă insista că e baiețel. Peste câteva minute, a intrat în salonul nostru o altă doctoriță și a zis că e fetiță, pentru că anume ea o îmbrăcase pe nou-născută…

Și asta nu a fost tot. Soțului într-adevăr i se spusese că are băiețel și deja se pornise la serviciu, cu ideea că e tatăl unui băiat. Nu s-a lăsat însă. A revenit, de la stația de troleibuz, la maternitate, ca să se convingă, cine anume s-a născut. I s-a zis, de această dată, că e fetiță…

Când, în sfârşit, am vorbit şi cu doctoriţa care m-a operat, m-am interesat cum a fost după ce mi-am revenit din „somn”. A zis că am fost cuminte şi a zâmbit. Ceva mai târziu mi-am dat seama, mai bine zis, mi-am amintit că le-am spus, imediat după anestezie, că nu a fost nici o operaţie şi că totul a fost… o repetiţie generală… 🙂

Peripeții! Dar au fost niște peripeții deosebite. Numai o mamă poate înțelege emoțiile unei femei care abia a născut…

Acum, am și eu niște emoții deosebite. Că am fetiţă mare. Pe care vreau să o văd fericită, norocoasă, deșteaptă. Sper că îngerii ei păzitori vor avea mereu grijă de ea. Pentru că fiecare copil merită să fie ocrotit de îngerași…